Benjamin Netanyahu refuză să se întâlnească cu senatori democrați în cursul apropiatei sale vizite în SUA

Benjamin Netanyahu refuză să se întâlnească cu senatori democrați în cursul apropiatei sale vizite în SUA

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a refuzat miercuri să se întâlnească cu senatori democrați în cursul controversatei sale vizite ce va avea loc pe 3 martie la Washington, unde va rosti un discurs în Congresul SUA, relatează AFP.

Intervenția lui Netanyahu în fața parlamentarilor americani face valuri atât în Statele Unite ale Americii (SUA), cât și în Israel, notează agenția franceză de presă.

Liderul Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, republicanul John Boehner, a ignorat protocolul, care prevede că trebuie înștiințată mai întâi Casa Albă în legătură cu invitarea unui lider străin.

Vizita lui Netanyahu este considerată de către executiv drept un sprijin implicit față de aleșii americani — republicani, dar și democrați — care vor să impună mai multe sancțiuni împotriva Iranului, în pline negocieri cu marile puteri privind controversatul program nuclear al Teheranului.

Casa Albă estimează că votarea de noi sancțiuni ''ar submina'' discuțiile aflate în curs de desfășurare. Netanyahu a declarat marți că va face ''totul'' pentru a împiedica un nou acord cu Iranul.

Într-o cerere de întrevedere, unii senatori democrați estimează că manevra lui Boehner ''sacrifică cooperarea bine stabilită cu Israelul în avantajul unei lupte partizane pe termen scurt". Ei îi cer, de asemenea, lui Netanyahu să se întâlnească cu aleși democrați ''pentru a menține un dialog al Israelului cu cele două partide ale Congresului''.

Dar liderul israelian a refuzat. ''A face aceasta acum poate genera confuzie'', a estimat în scrisoarea sa de refuz Netanyahu, care se teme că o astfel de întâlnire ar putea fi considerată drept partizană.

Benjamin Netanyahu a deplâns, de asemenea, disputele dintre cele două partide generate de invitația lui Boehner de a se exprima în fața Congresului.

''Singura mea intenție acceptând această invitație este de a explica gravele neliniști ale Israelului în legătură cu un potențial acord cu Iranul, care pune în pericol supraviețuirea țării mele'', a adăugat Netanyahu.

Refuzul lui Netanyahu de a se întâlni cu aleși democrați ''este dezamăgitor pentru cei dintre noi care susțin Israelul de decenii'', și-a exprimat regretul senatorul democrat Dick Durbin.

Președintele Barack Obama și alți responsabili democrați au avertizat deja că nu vor asista la discursul liderului israelian pe 3 martie la Washington. Obama a explicat că prezența sa ar fi considerată drept un sprijin partizan pentru Netanyahu, cu câteva zile înainte de alegerile din 17 martie din Israel.

Alocuțiunea lui Netanyahu este ''distrugătoare'' pentru baza relațiilor israeliano-americane, estima marți la canalul public PBS consilierul american pentru securitate națională Susan Rice. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Voi știți cine e marmota asta?

2 Sechestrată și umilită în casa unui judecător

3 VIDEO Interlopul Armin Bitzy i-a luat gâtul cămătarului Gabi „Șef" în fața unor copii care se jucau

4 Așa o fi?

5 10 poliţişti suspectaţi de luare de mită, „săltaţi” de la un curs de prevenire a corupţiei