Berlinul consideră ''plauzibilă'' versiunea că avionul Germanwings a fost prăbușit intenționat

Ministrul german al transporturilor, Alexander Dobrindt, a apreciat joi drept ''plauzibilă'' versiunea avansată de un procuror francez potrivit căreia copilotul avionului companiei Germanwings a lăsat intenționat aparatul să se prăbușească în Alpii francezi marți, fiind ucise toate cele 150 de persoane aflate la bord, relatează agenția Reuters.

''Versiunea procurorilor francezi potrivit căreia avionul a fost pus intenționat să coboare este plauzibilă și în opinia experților noștri'', a declarat Dobrindt.

''Potrivit informațiilor de care dispunem până în prezent, bănuim că practic căpitanul a fost împiedicat să intre în cockpit'', a adăugat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT