Bombardier doborât de Turcia: Putin invită 'experți britanici' pentru analiza cutiei negre (Kremlin)

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a invitat 'experți britanici' să participe la descifrarea cutiei negre a bombardierului rusesc Su-24 doborât de aviația turcă la 24 noiembrie la frontiera cu Siria, a anunțat miercuri Kremlinul, citat de TASS și AFP.

Cutia neagră a bombardierului Su-24, doborât de un avion F-16 al aviației turce, a fost recuperată de armata rusă și Vladimir Putin a ordonat marți ca aceasta să nu fie deschisă 'decât în prezența unor experți străini'.

Șeful statului rus a 'invitat specialiști britanici să participe la analiza datelor cutiei negre a Su-24', potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Anunțul Kremlinului intervine după o convorbire telefonică între președintele rus și premierul britanic David Cameron.

Cei doi lideri, care au 'abordări similare privind pericolul reprezentat de Statul Islamic (SI, Daesh) și alte grupări teroriste active în regiune', au discutat de asemenea cu privire la 'stabilirea unei cooperări la nivel de structuri guvernamentale'.

Kremlinul nu a precizat dacă este vorba de o ameliorare a cooperării între armatele rusă și britanică angajate în raiduri aeriene în Siria, sau între serviciile secrete dintre cele două țări.

Marea Britanie, care bombardează poziții ale grupării jihadiste Daesh în Irak, efectuează de la începutul lunii lovituri aeriene în Siria după acceptul dat de parlament în acest sens.

Militarii ruși au anunțat marți că au recuperat cutia neagră a bombardierului doborât de aviația turcă în zona frontierei dintre Turcia și Siria, un act ce a fost calificat ca o 'lovitură de cuțit în spate' de către președintele Vladimir Putin și care a provocat o gravă criză diplomatică între Ankara și Moscova.

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat că zona unde a căzut bombardierul a fost 'eliberată' de către forțele speciale siriene, ceea ce a și permis recuperarea cutiei negre în această regiune controlată până acum de rebeli.

Putin a declarat că o analiză a cutiei negre va permite stabilirea traiectoriei și a coordonatelor bombardierului în momentul în care a fost doborât.

Turcia afirmă că avionul a intrat în spațiul său aerian și a ignorat mai multe avertismente radio, în timp ce Rusia neagă și denunță o provocare deliberată.

Președintele rus a avertizat, de altfel, că descifrarea cutiei negre, indiferent de conținutul său, nu va duce la schimbarea atitudinii Rusiei și nu va atenua nemulțumirea față de Turcia după 'această lovitură trădătoare'.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu)


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic