Canada: Doi morți într-un accident la un imobil care îi aparține pugilistului român Lucian Bute (presă)

Doi bărbați și-au pierdut viața și un al treilea este în stare gravă după ce au căzut în urma ruperii balustradei balconului în care se aflau, într-un imobil din Montreal care îi aparține pugilistului român Lucian Bute, relatează duminică site-ul de știri tvanouvelles.ca. Imobilul în cauză se află în arondismentul Lachine al metropolei Montreal, în apropierea parcului Ivan-Franko.

Cei doi bărbați au căzut pe pavajul din fața intrării imobilului. Unul dintre bărbați avea în jur de 40 de ani și a murit pe loc, iar decesul celui de-al doilea a fost constatat la spital.

'Se știe că balustrada a cedat, dar nu se cunosc circumstanțele în care s-a produs' incidentul, a indicat André Leclerc, purtător de cuvânt al Serviciului de poliție din Montreal. AGERPRES


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

3 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot