Cecenia: o mie de persoane, interogate după ce Ramzan Kadîrov şi-a pierdut mobilul la inaugurarea unui muzeu


"Locuitori afirmă că, sâmbătă noaptea, ofiţeri de poliţie şi angajaţi ai administraţiei regionale au convocat şi interogat peste 1.000 de persoane, inclusiv copii", pentru găsirea telefonului, a anunţat luni într-un comunicat asociaţia rusă pentru apărarea drepturilor omului Memorial, precizând că "majoritatea (celor convocaţi) a putut să se întoarcă acasă abia (duminică) dimineaţa".

Biroul lui Kadîrov a dezminţit că peste 1.000 de persoane au fost căutate ori interogate în încercarea de a recupera telefonul pierdut. Secretarul de presă al liderului cecen a catalogat marţi această informaţie o "minciună", subliniind că acesta are "două telefoane şi ambele sunt pe birou".

Kadîrov şi-a pierdut telefonul mobil la ceremonia de inaugurare a Muzeului "shira-yurt", la periferia satului Ghemanciuk, în partea centrală a Ceceniei, la aproximativ 30 de kilometri sud de Groznîi. Mii de persoane au participat la deschiderea muzeului. Măsurile de securitate au fost foarte dure, maşinile fiind nevoite să parcheze la o distanţă de cel un kilometru depărtare, iar persoanele şi vehiculele au fost perchiziţionate.

Liderul cecen a părut mulţumit. "Este o sărbătorire grandioasă a Ceceniei", a scris el într-un mesaj pe care l-a postat pe contul Instagaram. "Mii de locuitori ai republicii s-au adunat la shira-yurt-ul, construit la periferia Ghermanciukului. Este o copie a unei aşezări cecene medievale. Turişti din Rusia şi din alte ţări vizitează muzeul-sat zilnic", a adăugat el.

În centrul evenimentului s-a aflat oficierea unei căsătorii în stil tradiţional cecen, Kadîrov oferindu-le mirilor cadou suma de un milion de ruble (aproximativ 20.700 de euro) mirilor, potrivit Memorial. De asemenea, fiecare regiune cecenă a fost invitată să trimit cel puţin un cuplu de dansatori la eveniment.

Însă atmosfera s-a tensionat la finalul evenimentului, când s-a anunţat la difuzoare că Ramzan Kadîrov şi-a pierdut telefonul. Poliţia a chestionat persoane la faţa locului, dar nu a reuşit să-l găsească. După ce participanţii s-au întors acasă, oficiali regionali i-au sunat pe organizatori pentru a afla numele tuturor participanţilor şi invitaţilor la eveniment. Aceştia au fost convocaţi imediat pentru a fi interogaţi. "Au întrebat oamenii dacă au fost la eveniment, unde au stat şi dacă au găsit un telefon sau alte obiecte pierdute", precizează Memorial.

Postul Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL) mai scrie că nu este clar dacă telefonul liderului cecen a fost găsit.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

2 Vârsta de pensionare va urca la 67 de ani, cu o creștere majoră pentru femei

3 Patria Prima cere verificarea lui Marian Godină: întrebări despre statut, venituri și apariții publice

4 Citiți ce spune omul ăsta! / „Decizia inițială a Fitch a fost de retrogradare. Ne-au mai păsuit câteva luni / În 10.000 de dosare a încetat urmărirea pena…

5 Răsturnare de situație / Șeful DNA contrazice Parchetul general și afirmă că decizia CJUE privind prescripția se aplică și în cazurile de corupție