Comisia Europeană va ancheta 19 țări pentru încălcarea dreptului la azil (presă)

Comisia Europeană va deschide o anchetă pentru 40 de încălcări ale dispozițiilor comunitare referitoare la dreptul la azil care afectează 19 țări, scrie cotidianul german Die Welt în ediția digitală de miercuri, care nominalizează state precum Austria, Franța, Germania, Italia, Olanda, Spania și Ungaria, informează EFE. Potrivit sursei citate, Danemarca, Irlanda și Marea Britanie nu sunt vizate, întrucât tratatele europene le permit aplicarea opțională a deciziilor comunitare ce țin de domeniul Justiție și Afaceri Interne.

Die Welt scrie că executivul european consideră că statele care vor fi investigate nu au transpus în legislația națională acquis-ul comunitar referitor la refugiați, normele minime de procedură pentru recunoașterea dreptului la azil și condițiile de primire pentru solicitanții de azil.

'Nu are niciun rost să discutăm la summituri despre noi norme de politică de migrație în timp ce legislația în vigoare nu se aplică așa cum trebuie', a declarat pentru ziarul german o sursă europeană neidentificată.

Primul pas o reprezintă trimiterea unui aviz motivat statelor vizate care au la dispoziție două luni pentru a răspunde. Dacă în acest interval de timp statele membre nu-și armonizează legislația la dreptul comunitar pot fi aduse în fața Curții de Justiție a UE (CJUE).

Potrivit DPA, anunțul cu privire la începerea procedurii de infringement va fi făcut miercuri, înaintea Consiliul European Extraordinar de la Bruxelles. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

3 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

4 Doulă de moarte, meseria care reînvie un rol ancestral: Anca Magyar despre fobia urbană față de sfârșit

5 Băsescu / „Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție și responsabilitatea președintelui e uriașă”