Confruntările din estul Ucrainei: Armata ucraineană anunţă că 18 soldaţi au fost ucişi în 24 de ore. În Doneţk a avut loc primul ATAC AERIAN

Optsprezece soldaţi ucraineni au fost ucişi în luptele din estul ţării în ultimele 24 de ore, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al armatei, Andrii Lissenko, citat de AFP. Doneţk s-a confruntat, în noaptea de marţi spre miercuri, cu primul atac aerian.

Confruntările din estul Ucrainei: Armata ucraineană anunţă că 18 soldaţi au fost ucişi în 24 de ore (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Optsprezece militari ucraineni au fost ucişi şi alţi 54 răniţi", a declarat Lissenko în cadrul unei conferinţe de presă.

Luptele s-au intensificat în ultimele zile în apropiere de Doneţk, cel mai mare oraş din bazinul minier Donbas, cu un milion de locuitori înainte de începerea ostilităţilor, pe fondul temerilor privind un asalt al forţelor ucrainene şi al riscului unor confruntări sângeroase.

Primul atac aerian asupra Doneţk a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri

Doneţk, fieful separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, s-a confruntat, în noaptea de marţi spre miercuri, cu primul atac aerian care nu s-a soldat însă cu victime, a anunţat Primăria.

"Districtul Kalininski, în apropiere de strada Secenov, a suferit în cursul nopţii un atac aerian care a lăsat pe şosea o gaură cu diametrul de patru metri şi adâncimea de 1,5 metri. Un gazoduct a fost avariat de schije de obuze. Geniştii acţionează în zonă pentru a dezamorsa un obuz neexplodat", a informat Primăria într-un comunicat.

Acest atac "nu a făcut victime în rândul civililor", a adăugat Primăria, precizând că trei civili au fost ucişi în 24 de ore în tiruri de artilerie înregistrate în alte districte din oraş.

Acesta este primul atac aerian împotriva acestei capitale regionale care avea un milion de locuitori înainte de începerea ostilităţilor, la jumătatea lui aprilie. Aviaţia ucraineană a bombardat în mai aeroportul internaţional din Doneţk, aflat la periferia oraşului, care fusese ocupat de insurgenţi.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene nu a fost în măsură să precizeze originea atacului nocturn.

"Laţul se strânge în jurul (localităţilor) Doneţk, Lugansk şi Gorlivka", bastioane separatiste din estul Ucrainei, a declarat în schimb purtătorul de cuvânt Oleksîi Dmitraşkivski.

"Trupele se regrupează şi consolidează barajele. Ne pregătim să eliberăm oraşele" controlate de separatişti, a adăugat el.

Strategia Kievului are în vedere izolarea insurgenţilor la Doneţk până la epuizarea tuturor resurselor. Kievul susţine că obiectivul este să blocheze accesul la frontiera rusă, pe unde, potrivit autorităţilor ucrainene şi occidentale, tranzitează arme şi combatanţi, ceea ce a justificat sancţiunile economice fără precedent introduse împotriva Rusiei.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

3 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

4 Băsescu / „Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție și responsabilitatea președintelui e uriașă”

5 Doulă de moarte, meseria care reînvie un rol ancestral: Anca Magyar despre fobia urbană față de sfârșit