Contul de e-mail al șefului CIA, penetrat de un pirat informatic liceean

Contul de e-mail al șefului CIA, penetrat de un pirat informatic liceean

Un hacker care se prezintă a fi un adolescent american afirmă că ar fi spart căsuța poștală personală a directorului CIA, John Brennan, și ar fi accesat informații sensibile, potrivit cotidianului New York Post, citat marți de AFP.

Descriindu-se drept liceean, piratul informatic a asigurat ziarul că a descoperit documente sensibile printre mesajele personale ale directorului Agenției americane de informații, printre ele figurând un dosar de 47 de pagini clasificat Top-secret, completat de șeful CIA în cursul procesului de verificare a antecedentelor sale pentru a fi autorizat să acceadă la informații sensibile.

Pe un cont Twitter, un internaut care afirmă că ar fi acest pirat a postat online capturi de pe un ecran care arată documente părând a conține informații oficiale sensibile, care au fost însă mascate.

Hacker-ul asigură că a comis atacul în semn de protest împotriva politicii externe americane și în sprijinul palestinienilor , scriind 'FreePalestine, FreeGaza' în mesajul lui.

În plus față de contul personal al lui John Brennan, piratul informatic afirmă că l-a luat drept țintă și pe ministrul american al securității interne, Jeh Johnson, reușind să-i asculte mesajele vocale înregistrate de pe mobil.

'Cunoaștem articolul din presă, totuși nu facem vreodată comentarii despre securitatea personală a ministrului', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Securității Interne.

CIA a indicat ziarului New York Post că 'a adus problema la cunoștința autorităților pertinente'.

FBI și serviciile secrete anchetează cazul, potrivit CNN. Piratul informatic a declarat că i-a telefonat el însuși șefului comunității americane de informații și i-a comunicat numărul său de asigurare socială, probându-i astfel că are acces la această informație personală. 'El a așteptat puțin, iar apoi a închis', a declarat hacker-ul pentru New York Post.

În luna iulie, guvernul american a dezvăluit că date personale a 21,5 milioane de persoane, care făcuseră obiectul unei verificări a antecedentelor lor, fuseseră piratate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Voi ați citit ce vrea să facă Savonea la Curtea Supremă?

2 VIDEO Fără precedent! / Priviți, la Brașov, două judecătoare au discutat cu protestatarii și le-au împărțit ceai!

3 VIDEO Surpriză de proporții / Armata ucraineană anunță că a încercuit trupele ruse din Kupiansk! Zelenski s-a filmat la intrarea în oraș

4 SUA promit Ucrainei „o zonă demilitarizată“ cum nu s-a mai văzut de-a lungul frontului estic. Ce spun ucrainenii?

5 BREAKING Explodează Omerta patronată de Savonea? / Peste 300 de magistrați s-au adăugat colegilor care au condamnat „justiția capturată”. Cine sunt cei …