Criza din Hong Kong este o "problemă internă a Chinei"

Manifestaţiile prodemocraţie din Hong Kong sunt "probleme interne ale Chinei", a afirmat miercuri la Washington ministrul chinez de Externe, Wang Yi, alături de omologul său american, John Kerry.

Primindu-l pe ministrul chinez la Departamentul de Stat, şeful diplomaţiei americane i-a spus în faţa presei că "speră că autorităţile din Hong Kong vor avea o atitudine de reţinere" faţă de manifestanţii din fosta colonie britanică retrocedată Chinei în 1997.

"Gruvernul chinez şi-a anunţat foarte ferm şi foarte clar poziţia: problemele din Hong Kong sunt probleme interne ale Chinei", a declarat Wang Yi, cu ajutorul unui interpret, înainte de întrevederea cu John Kerry.

"Toate ţările trebuie să respecte suveranitatea Chinei", a subliniat şeful diplomaţiei chineze.

Făcând aluzie la tulburările politice din Hong Kong, ministrul chinez a afirmat că "nicio ţară, nicio societate, nimeni nu va tolera acţiunile ilegale care încalcă ordinea publică".

La rândul său, şeful diplomaţiei americane a reînnoit apelul Washingtonului la "reţinere" şi "respectarea dreptului manifestanţilor de a-şi exprima opiniile în mod paşnic". De asemenea, el a reafirmat "sprijinul" Statelor Unite pentru "sufragiu universal în Hong Kong".

Departamentul de Stat a avertizat marţi că John Kerry va aborda situaţia de criză din Hong Kong, o regiune cu statut special, cu musafirul său chinez Wang Yi.

Zeci de mii de manifestanţi prodemocraţie s-au adunat miercuri la Hong Kong pentru o demonstraţie de amploare de Ziua Naţională a Chinei. Liderii studenţilor de la manifestaţiile din Hong Kong au ameninţat miercuri cu intensificarea mişcării de protest şi invadarea sediilor guvernamentale, în cazul în care şeful Executivului, Leung Chun-ying, nu demisionează miercuri sau joi. Manifestanţii cer instaurarea sufragiului universal deplin din 2017.

 


populare
astăzi

1 Succes la Cernavodă / Nivelul Dunării, cu 8 cm mai sus după scufundarea barjelor

2 „La 1.600 de lei, mai bine nu te prezentai”: O invitată, mustrată pentru darul de nuntă

3 Roșiile din Olt, de cinci ori mai scumpe în Ardeal: legumicultorii cer controale și piețe directe

4 Primele imagini cu tinerii care au atacat cu topoare și pietre o ambulanță în Cluj. Cei trei au fost săltați de polițiști și reținuți

5 VIDEO „Ne omorau dacă ne blocau” / Clipe de groază trăite de personalul medical din ambulanța atacată cu topoare, bâte și pietre în Cluj