Croația nu mai poate primi imigranți, a anunțat ministrul de interne

Croația nu mai poate primi imigranți, a anunțat joi ministrul de interne croat Rank Ostojic, pe fondul creșterii masive a numărului de migranți care, în încercarea de a ajunge în vestul Europei, intră pe teritoriul croat după ce Ungaria și-a închis granița cu Serbia, transmite Reuters.

Ranko Ostojic a precizat că țara sa le oferă migranților o călătorie sigură până la centrele de primire din jurul capitalei, Zagreb, dar a precizat că persoanele care nu solicită azil vor fi considerate imigranți ilegali.

El a menționat că 6.500 de persoane au intrat în Croația în ultimele 24 de ore.

''Croația nu va putea primi mai mulți oameni'', a declarat presei Ostojic, în orașul Tovarnik, situat la granița cu Serbia.

Pe de altă parte, forțe de ordine croate au fost desfășurate în jurul unui hotel, situat în suburbiile Zagrebului, unde sunt găzduiți sute de migranți. Unii dintre aceștia strigau ''Libertate! Libertate!'', după cum au arătat imaginile televizate, în timp ce alții aruncau suluri de hârtie igienică de la balcoanele și ferestrele hotelului.

Anterior, premierul croat Zoran Milanovic a avertizat că țara sa are capacități limitate de primire și de înregistrare a imigranților care tranzitează teritoriul croat după ce Ungaria și-a închis frontierele.

''Noi vom fi constructivi și vom coopera, amintind totodată că există limite ale capacităților noastre'' de primire și de înregistrare a imigranților, a declarat șeful guvernului de la Zagreb în cadrul unei reuniuni a executivului croat, potrivit AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Îmi vine să-mi cer vechiul buletin înapoi” / Promisiunea buletinului electronic se lovește de birocrația din instituții

2 David Popovici este lider absolut de audiență la Europenele de la Paris și cel mai mediatizat înotător din lume

3 Chivu a luat totul cu Inter, dar Fabregas e antrenorul anului în Italia

4 Nicușor Dan testează un premier surpriză: negocieri secrete cu partidele

5 De citit... / Nicușor Dan, Dumnezeu și legea