Directorul Europol: Între 3.000 și 5.000 de cetățeni din UE au plecat pentru a participa la jihad

Între 3.000 și 5.000 de cetățeni din Uniunea Europeană au plecat în țări precum Siria pentru a participa la jihad și ar putea reprezenta un pericol la întoarcerea în statele de origine, a declarat marți, la Londra, directorul Europol, Rob Wainwright, relatează ITV.com și AFP.

"Vorbim de 3.000 până la 5.000 de cetățeni din UE", a afirmat Wainwright, într-o intervenție în Comisia pentru Afaceri Interne din Parlamentul britanic. El a adăugat că Europol a colectat până acum 2.500 de nume de suspecți de la agenții de informații ale statelor membre ale UE.

Wainwright a atras atenția că persoanele care au călătorit în străinătate, în special tineri, se pot întoarce în țările lor de origine și comite atacuri, așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută la Paris.

Întrebat despre cooperarea firmelor de internet în combaterea extremismului online, Wainwright a spus că mai sunt multe lucruri de făcut la acest capitol.

"Una dintre evoluțiile importante la care asistăm în prezent în privința amenințării teroriste este felul în care este folosit internetul, evident mult mai agresiv, mai imaginativ de către rețelele" teroriste, a spus el.

"Rețelele de socializare sunt un instrument de recrutare. Mai mult, sunt un instrument de propagandă. Trebuie să avem o relație mai strânsă și mai productivă între ceea ce înseamnă aplicarea legii și firmele de tehnologie. De asemenea, consider că trebuie să avem legislația corespunzătoare pentru a le permite autorităților să monitorizeze activitatea suspectă de terorism", a mai afirmat directorul Europol.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

4 VIDEO Peste 300 de oameni și 240 de utilaje lucrează pe primul lot montan al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Moldova de Transilvania

5 Documente ce ar conține informații despre polițiști, misiuni și infractori, scoase la vânzare de hackerI