Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Discuții aprinse și contradictorii între NATO și Rusia asupra situației din Europa

Înalți oficiali din cadrul NATO și din Rusia au avut discuții aprinse și contradictorii vineri despre cine poartă responsabilitatea pentru înrăutățirea dramatică a relațiilor Est-Vest, relatează Associated Press.

"Marea diferență este că suntem o alianță defensivă", i-a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg unui membru al parlamentului Rusiei. "Dumneavoastră trimiteți trupe în alte țări", a adăugat el.

În schimb, parlamentarul rus Konstantin Kosaciov a negat categoric că Rusia își folosește trupele regulate în Ucraina. El a notat că alianța condusă de SUA vorbește mult în aceste zile despre necesitatea de a respecta dreptul internațional, granițele unei țări și suveranitatea, dar tocmai ea a bombardat o națiune suverană, fosta Iugoslavie, în 1999.

Stoltenberg și Kosaciov, care este președintele Comisiei pentru afaceri internaționale a Consiliului Federației Ruse (camera superioară a parlamentului n.r.), au discutat în timpul unei întâlniri organizate de Forumul de la Bruxelles, un eveniment anual sponsorizat de centrul de reflecție German Marshall Fund. Discuția, la care au luat parte de asemenea asistentul secretarului de stat Victoria Nuland și șefa diplomației Uniunii Europene Federica Mogherini, a evidențiat din nou cât de puternic a devenit decalajul dintre Rusia și Occident, notează AP.

La un moment dat, Mogherini a remarcat că schimburile de replici păreau să vină dintr-un alt secol.

Când discuția a ajuns la amenințarea tot mai mare a atacurilor cibernetice utilizate pentru a submina economia sau securitatea unei țări, o tactică de război hibrid la originea căreia multe surse occidentale suspectează că s-ar afla rușii, Kosaciov l-a întrebat direct pe Stoltenberg dacă NATO ar bombarda o țară responsabilă pentru un astfel de atac.

Însă Nuland i-a cerut imediat parlamentarului rus să spună dacă el pune o "întrebare planificată".

Stoltenberg a dat un răspuns în mod deliberat obscur.

"Vom face ceea ce este necesar pentru a proteja toți aliații", a spus el. "Dar eu nu am de gând să vă spun exact cum am să fac asta... acesta este mesajul principal".AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 BRRR! Au intervenit AMERICANII! Filmul contracronometru al salvării Sorinei și abuzul de pe aeroport. Amănunt…

2 RoMAFIA Discuție despre o ȘPAGĂ de 500.000 de euro în biroul lui Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor

3 HOPA! Radu Tudor, Antena 3, o acuză pe Dăncilă de TRĂDARE în favoarea Rusiei! „Vă dați seama cine conduce Româ…

4 Document Grindeanu, cu consiliera în Insulele Azore!

5 SURSE Ponta negociază cu Dăncilă nominalizarea Dacianei Sârbu pentru postul de comisar european. Adică nevastă…

recomandări

Te ia DNA: Iulian Bădescu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Un videoclip care îți încălzește inima