Doi senatori americani vor ca Statele Unite şi NATO să înarmeze Ucraina

Doi senatori americani vor ca Statele Unite şi NATO să înarmeze Ucraina

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului, democratul Robert Menendez, a apreciat duminică faptul că Statele Unite şi NATO ar trebui să furnizeze arme Ucrainei pentru a combate invazia rusă, o opţiune care, potrivit lui, ar putea fi luată în calcul de acum de Casa Albă.

Doi senatori americani vor ca Statele Unite şi NATO să înarmeze Ucraina (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Colegul său republican, John McCain, un membru influent atât în cadrul acestei comisii, cât şi în cea pentru Apărare, a făcut apel, de asemenea, la înarmarea ucrainenilor. "Daţi-le arme, daţi-le mijloace pentru a se bate", a declarat el pentru postul de televiziune CBS.

"Nu se mai pune problema unor rebeli separatişti care luptă în estul Ucrainei, ci este vorba de o intervenţie rusă directă (...), cu mii de militari, rachete şi tancuri", a declarat pentru CNN, de la Kiev, senatorul Menendez.

"Cred că această opţiune (de a furniza arme ucrainenilor) ar putea fi foarte bine luată în calcul chiar de acum" de administraţia Obama, a adăugat el.

Până în prezent, Statele Unite, Europa şi NATO se limitează să ofere Kievului un ajutor ce exclude armele.

Dar "se poate considera că circumstanţele s-au schimbat", a continuat senatorul Menendez. "Rusia a încălcat ordinea internaţională stabilită (...) de la Războiul Rece şi ignoră toate eforturile care vizează ca Moscova şi alte naţiuni să nu-şi rezolve diferendele invadând o altă ţară", a spus el.

"Cred că Uniunea Europeană, NATO, dar şi Statele Unite trebuie să considere că situaţia este radical diferită şi că trebuie să le dăm ucrainenilor posibilitatea de a lupta şi de a se apăra", a insistat senatorul, excluzând trimiterea de trupe americane sau NATO la faţa locului.

În opinia lui John McCain, preşedintele rus Vladimir "Putin este un fost colonel al KGB care încearcă să restaureze Imperiul Rus".

"El a ocupat Crimeea pentru a avea această bază navală şi acces la Mediterana", a spus el.

Vineri, Ihor Dolhov, şeful delegaţiei ucrainene la NATO, a anunţat că "Ucraina are nevoie de mai mult ajutor, inclusiv militar", exprimându-şi regretul că Alianţa nu a furnizat arme.

"Putem să ne asigurăm protecţia, dar avem nevoie de ajutor" din partea Aliaţilor "pentru a opri agresiunea" Rusiei, a spus el.

"Vrem arme", a insistat diplomatul ucrainean.

NATO estimează că o mie de militari ruşi luptă alături de separatişti în estul Ucrainei, în timp ce alţi 20.000 sunt masaţi de-a lungul frontierei.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu