Doi turci, suspectați de legături cu Statul Islamic, arestați la Berlin; percheziții în "cercurile islamiste"

Poliția germană a arestat vineri la Berlin doi turci despre care se crede că ar avea legătură cu gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) și care sunt suspectați că ar fi pregătit un atac în Siria, relatează EFE, care citează surse ale poliției germane.

Totuși, poliția a anunțat că nu există dovezi clare că cei doi ar fi planificat un atac și în Germania.

Pe de altă parte, după cum relatează AFP, forțele de ordine au efectuat mai mult de zece percheziții în cadrul ''cercurilor islamiste'', vineri dimineață, la Berlin, într-o operațiune de amploare.

Operațiunea desfășurată, fără incidente, de ''250 de angajați ai poliției, între care trei comandouri de intervenție specială'', a condus la ''percheziții în 11 locuri ale mișcării islamiste berlineze'' și la arestarea a două persoane de naționalitate turcă.

Potrivit poliției germane, nu există indicii care să ducă la concluzia că aceste persoane pregăteau ''atentate în Germania''.

Unul dintre cei doi turci arestați în urma acestor raiduri, prezentat de poliție sub numele Ismet D. (41 de ani), este suspectat că ar fi liderul ''unui grup de extremiști islamiști compus din rezidenți turci sau ruși de origine cecenă sau daghestaneză'' (Caucazul de Nord rus).

Autoritățile germane estimează că acest grup planifica un ''act de o violență gravă în Siria'', fără să ofere mai multe detalii, și că Ismet D. pregătea și susținea material și financiar candidații la jihad.

Celălalt cetățean turc arestat a fost menționat de poliție sub numele Emin F. (43 de ani), acesta se ocupa, se pare, de finanțarea grupului.

În total, grupul era compus din cinci persoane și a fost localizat în centrul capitalei germane. Ceilalți trei membri ai săi nu au fost arestați, din lipsă de probe, potrivit parchetului din Berlin.

Cancelarul german Angela Merkel a promis joi să combată ideologia terorismului ''cu toate mijloacele statului de drept'', într-un discurs în care a adus un omagiu victimelor atentatelor de săptămâna trecută de la Paris.

''Cei care rostesc cuvinte de ură, care comit acte de violență în numele Islamului, complicii și ideologii terorismului internațional vor fi combătuți în mod riguros, folosind toate mijloacele aflate la dispoziția statului de drept'', a promis Merkel, într-un discurs pronunțat în fața camerei inferioare a parlamentului german Bundestag.

Berlinul estimează la aproximativ 550 numărul cetățenilor germani care au plecat să lupte în rândurile organizației jihadiste Statul Islamic (SI) în Irak și Siria.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Septembrie se anunță mai cald decât de obicei: Vreme de vară în majoritatea țării

2 Construcțiile uriașe de pe Autostrada A1 care schimbă Valea Oltului. Cum avansează lucrările la pasajul pentru urși și tuneluri

3 Surpriză de proporții / Rusia ar fi golit celebrul depozit de explozibili de la Cobasna, din Transnistria, supranumit „Hiroshima Europei”!

4 Surpriză de proporții la CCR! / Trei judecători denunță autosesizarea ilegală a Curții

5 Râcă la PSD din cauza lui Georgescu...