Europa va trebui să poată gestiona revenirea a sute de combatanți străini (coordonator UE pentru lupta antiterorism)

Europa va trebui să 'digere' revenirea din Siria a sute de combatanți străini și să accepte că nu va fi posibil să-i bage pe toți în închisori, a declarat vineri, la Roma, coordonatorul UE pentru lupta împotriva terorismului, Gilles de Kerchove, relatează AFP.

În jur de 3.000 dintre acești combatanți au trecut prin Siria. 'Este enorm, nu am avut niciodată un număr atât de mare', a avertizat de Kerchove în cadrul conferinței 'Med-2015'.

Sute dintre aceștia se vor întoarce în Franța, în Belgia sau în Italia 'puternic radicalizați, după ce au învățat să se folosească de un kalașnikov. Ce vom face?', s-a întrebat el retoric în cadrul unei dezbateri dedicate luptei împotriva terorismului.

Nu va fi posibil să fie băgăți cu toții în închisori. 'Cum faceți pentru a dovedi că cineva a luptat în rândurile DAESH (acronimul arab al grupării Statul Islamic)? Trebuie să facem ceva, dar suntem foarte departe', a avertizat el.

UE depune eforturi pentru a ameliora identificarea acestor combatanți străini prin intermediul 'probelor digitale', a dat asigurări Gilles de Kerchove pentru AFP.

'Să dovedești că cineva a luptat în rândurile DAESH în Siria trece prin accesul la un e-mail, la o conversație pe WhatsApp sau Facebook. Adesea aceste date sunt în 'clouds' (stocare la distanță — n.r.) din SUA și sunt necesare luni de zile pentru a le obține', a explicat coordonatorul european, care cooperează cu companiile de internet și cu guvernul american pentru a încerca să obțină reducerea acestor termene.

Dar, în opinia lui, trebuie să li se dea și combatanților străini care revin posibilitatea unei reabilitări. 'Este important să le dăm o alternativă la închisoare', a spus Gilles de Kerchove.

În plus, coordonatorul european a evocat necesitatea de a acționa în domeniul prevenției pentru a împiedica fenomenul radicalizării.

El a dat exemplul unui program american, pe care și UE vrea să-l introducă, care încearcă să pună în legătură prin internet un milion de studenți americani cu un milion de studenți arabi.

La început, neîncrederea și stereotipurile dominau cele două părți, precum complotul evreiesc, dar după câteva săptămâni acești studenți au realizat în primul rând că au adesea aceleași gusturi și aceleași convingeri, a povestit el.

UE va organiza într-o săptămână un forum împreună cu marile companii de internet pentru a facilita închiderea conținuturilor ilegale și dezvoltarea unui 'discurs contrar', a precizat Gilles de Kerchove. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cătălin Măruță revine la Antena 1 și preia „Furnicuțele” după plecarea de la Pro TV

2 Cum alungi cârtițele din grădină fără să le faci rău: Soluții ecologice și eficiente

3 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

4 E-Terra, reluată integral / Experți și notari au acces, termene prelungite pentru 94.000 de cereri

5 Ce țeapă! / Măruță preia „Furnicuțele” de la Denise Rifai, care anunță un nou proiect Antena 1