Finanțarea campaniilor electorale din SUA, din nou sub tirul criticilor

Mai mulți candidați republicani, între care Jeb Bush, Marco Rubio și Ted Cruz își petrec acest sfârșit de săptămână în California la invitația lui Charles și David Koch, doi frați miliardari care finanțează cauzele conservatoare, relatează RFI.

Datorită unei decizii a Curții Supreme din 2010, ei fac parte din cele 400 de familii și societăți care, potrivit New York Times, au contribuit în acest an la comitetele de acțiune politică a candidaților, așa-numitele Super-PAC-uri (Super Political Action Committees), concepute pentru a putea strânge donații pentru candidați, nefiind fixată vreo limită sumelor vărsate. Republicanii au primit prin acest canal 272,5 milioane de dolari, iar democrații, mai puțin cu 16 milioane. Un număr crescând de americani consideră că această finanțare pune în pericol democrația americană.

Învingătorul în această cursă a dolarilor este Jeb Bush. Înainte chiar să-și anunțe candidatura, SuperPAC-ul său colectase deja 100 milioane de dolari. Ceea ce constituie un record. Peste 50 de indivizi și societăți au vărsat mai mult de 1 milion de dolari fiecare și chiar dacă aceste sume nu ajung la candidați, ele finanțează indirect cheltuielile lor de campanie, plătind în special publicitatea politică.

Fostul președinte Jimmy Carter a denunțat această practică într-un talk show la radio: "Aceasta încalcă esența sistemului nostru politic care a făcut din America o țară mare. Ea nu mai este acum decât o oligarhie, mite politice nelimitate fiind mijlocul de a obține nominalizarea pentru președinție sau pentru a fi ales președinte".

Potrivit New York Times, mai puțin de 400 de familii au vărsat sau colectat jumătate din donații pentru SuperPAC-uri.

Hillary Clinton își are și ea binefăcătorii ei, între care George Soros și Steven Spielberg. Singurul care refuză banii de la SuperPAC este cel care în sondaje conduce la republicani: Donald Trump, care declară o avere de 10 miliarde de dolari, din care intenționează să utilizeze o parte pentru a-și finanța campania. AGERPRES


populare
astăzi

1 Trei camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România”

2 Nicu Fălcoi, înlăturat de la șefia Avioane Craiova în plin scandal al IAR-99 blocate

3 O apropiată a lui Adrian Năstase, propunerea PSD pentru șefia Institutului Cultural Român

4 „O simplă oficină de spionaj într-un loc strategic”. Adrian Papahagi explică de ce închiderea Consulatului rus din Constanța este un semnal istoric

5 Topul celor mai corupte țări din lume. Unde se află România în clasamentul pe 2025