Fișa medicală a lui Andreas Lubitz a fost predată procurorilor

Fișa medicală a lui Andreas Lubitz a fost predată procurorilor

Spitalul german care îl trata pe Andreas Lubitz pentru o afecțiune nedezvăluită a predat fișa medicală a copilotului companiei Germanwings procurorilor din orașul Dusseldorf, a indicat o purtătoare de cuvânt a clinicii, transmite luni agenția DPA.

Lubitz (27 de ani), despre care se crede că s-a închis în cabina de pilotaj a avionului și a prăbușit intenționat aparatul de zbor într-o zonă muntoasă din sudul Franței, provocând săptămâna trecută moartea celorlalte 149 de persoane de la bord, se află în centrul anchetei privind tragedia aviatică.

Spitalul Universitar din Dusseldorf a refuzat vinerea trecută să spună de ce boală suferea Lubitz, precizând doar că nu era vorba de depresie. Lubitz a fost la spital de trei ori începând din februarie, ultima dată pe 10 martie, pentru examinarea unui diagnostic.

Potrivit procurorilor, probabilitatea ca Lubitz să fi avut probleme de ordin psihologic rămâne o ipoteză principală privind un posibil motiv al său.

După percheziționarea apartamentului din Dusseldorf al lui Lubitz, procurorii au afirmat că au găsit rupt certificatul medical pe care medicul i l-a dat copilotului pentru ziua când a avut loc zborul.

Dezvăluirile de vineri conform cărora Lubitz și-a ascuns boala față de companie, o filială a Lufthansa, a provocat apeluri la modificarea legislației germane privind confidențialitatea medic-pacient.

''Piloții ar trebui obligați să se supună consultațiilor efectuate de medici numiți de angajatorii lor'', a declarat Dirk Fischer, un reprezentant al creștin-democraților din comisia parlamentară privind transporturile, potrivit cotidianului Rheinische Post. ''Acești medici ar trebui să fie exceptați de la principiul confidențialității în relațiile cu angajatorul și agenția germană pentru siguranța aviației'', a adăugat el.

Un al parlamentar, Thomas Jarzombek, de la Uniunea Creștin-Democrată (CDU), formațiunea politică a cancelarului Angela Merkel, a făcut apel la o anchetă a experților privind situația generală a diagnosticelor medicale în cazul persoanelor care ocupă posturi de o responsabilitate extremă. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia