FMI a revizuit în scădere previziunile privind evoluția economiei mondiale la 3,3% în 2014 și 3,8% în 2015

FMI a revizuit în scădere previziunile privind evoluția economiei mondiale la 3,3% în 2014 și 3,8% în 2015

Fondul Monetar Internațional a redus din nou previziunile privind creșterea economiei mondiale, la 3,3% pentru 2014, cu o zecime mai puțin decât estima în iulie, și la 3,8% pentru 2015, cu două zecimi mai puțin decât estima anterior, informează agenția EFE.

Aceasta este a doua revizuire în scădere, consecutivă, efectuată de FMI în raportul "Perspectivele Economice Globale", și se datorează unei "recuperări neregulate", SUA urmând să înregistreze creștere în a doua jumătate a anului și zona euro să fie afectată de "incertitudinea privind o încetinire persistentă".

În ceea ce privește Statele Unite ale Americii, prima economie mondială, se pare că recuperarea se va consolida, cu o creștere estimată pentru acest an la 2,2%, cu cinci zecimi mai mult decât estimase FMI în iulie, și la 3,1% pentru 2015, nivel similar cu cel din previziunile anterioare.

Evoluția se datorează, în principal, unor "condiții financiare favorabile", avansului notabil al ajustărilor fiscale, unei mai mari consolidări a economiilor gospodăriilor și unei "piețe imobiliare mai sănătoase" în SUA, conform raportului FMI.

În ceea ce privește previziunile pentru zona euro, acestea au "suferit" o reducere de trei zecimi pentru 2014, experții FMI estimând o creștere de 0,8%, și de două zecimi pentru 2015, până la 1,3%.

Încetinirea se datorează reducerii generalizate a previziunilor pentru 2014 privind marile economii din zona euro, cu Italia în recesiune estimată la minus 0,2% (cu cinci zecimi mai puțin decât în iulie), Franța cu o creștere de 0,4% (cu patru zecimi mai puțin) și surprinzătoarea "fragilitate" a Germaniei, care, conform noilor calcule ale FMI, va crește cu 1,4% (cinci zecimi mai puțin).

O surpriză este economia spaniolă, care, după o acută recesiune, are acum revizuite în creștere previziunile cu o zecime, atât pentru 2014, cât și pentru 2015, la 1,3%, respectiv 1,7%.

Țările emergente, ale căror previziuni au fost, de asemenea, revizuite în scădere, își vor continua expansiunea, dar la un nivel mai scăzut față de anii anteriori, și vor crește cu 4,4% în 2014 (o zecime mai puțin față de cât se estima în iulie) și cu 5% în 2015 (cu două zecimi mai puțin).

Iese în evidență, în acest grup, regiunea Americii Latine, care înregistrează cea mai mare scădere a previziunilor, până la 1,3% în 2014 (șapte zecimi mai puțin comparativ cu estimările din urmă cu trei luni), și la 2,2% în 2015 (patru zecimi mai puțin).

Frânarea vine dinspre Brazilia, una dintre marile economii regionale, împreună cu Mexic, și pentru care previziunile de creștere au fost reduse la numai 0,3% (un punct mai puțin față de estimările din iulie) în 2014, din cauza "unui consum mai moderat și a slăbirii investițiilor".

Previziunile pentru China au fost menținute la 7,4% și, respectiv, 7,1%, datorită măsurilor de sprijin luate de Beijing, după o ușoară încetinire în primul trimestru.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante