Fostul comisar european Algirdas Semeta va fi expertul anticorupție al guvernului Ucrainei

Fostul comisar european pentru impozitare, uniune vamală, audit și antifraudă Algirdas Semeta va deveni principalul expert anticorupție al guvernului de la Kiev, după ce a obținut susținerea executivului ucrainean și a creditorilor săi occidentali, a anunțat miercuri Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), transmite Reuters.

Semeta, care a fost și ministru de finanțe al Lituaniei, va avea ca misiune monitorizarea înțelegerilor de afaceri și va soluționa plângerile privitoare la cazuri de corupție, fenomen care afectează de mult timp Ucraina.

Rolul său nu va implica atribuții juridice, ci se bazează pe un acord convenit în luna mai de guvernul ucrainean și instituțiile financiare internaționale ce furnizează asistență Kievului, printre care Fondul Monetar Internațional, BERD și Banca Europeană de Investiții.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 Autostrada A3 / tronsonul spre Nădășelu, gata cu trei luni înainte de termen

4 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

5 Misterul cailor sălbăticiți de pe DN57B, vechiul drum al cărbunelui din Banat