Fostul director al CIA Leon Panetta spune că războiul împotriva Statului Islamic ar putea dura 30 de ani

Războiul împotriva organizației teroriste Statul Islamic (SI) ar putea dura 30 de ani din cauza greșelilor comise de administrația președintelui Barack Obama, a declarat marți fostul ministru american al apărării și fost director al CIA, Leon Panetta, într-un interviu acordat cotidianului USA Today, informează marți Ria Novosti.

'Cred că avem în față un război de 30 de ani. Va fi nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a duce la bun sfârșit lupta împotriva acestor grupuri. Cred că, dacă am fi început în urmă cu doi ani, astăzi ne-am afla într-o poziție mai bună', a mai spus Panetta.

Fostul ministru american al apărării a criticat deciziile luate de președintele Barack Obama în ultimii trei ani. În opinia sa, retragerea trupelor americane din Irak a creat un 'vid' în securitatea acestei țări, care a permis proliferarea teroriștilor.

Leon Panetta i-a reproșat de asemenea președintelui Barack Obama că nu au ascultat apelurile lui Hillary Clinton și ale directorului CIA care i-au cerut în 2012 să-i înarmeze pe opozanții regimului președintelui sirian Bashar al-Assad. El a estimat că implicarea Statelor Unite în conflictul din Siria ar fi putut împiedica jihadiștii SI să își consolideze pozițiile.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

3 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

4 Se întâmplă și la nemți, chiar cu vârf și îndesat...

5 VIDEO Păi nu anihilaseră Iranul, care tocmai a lansat rachete cu o rază dublă față de ce se știa până acum că are în dotare?