Franța: Un liceu a fost evacuat ca urmare a unei amenințări cu bombă postate pe Twitter

Peste 2.000 de elevi de la un liceu din nordul Franței au fost evacuați luni din clădire în timp ce forțele de securitate efectuau cercetări pentru a găsi eventuale dovezi ca urmare a unei amenințări cu bombă postate pe internet, au indicat autoritățile locale, citate de agenția DPA.

Amenințarea a fost postată pe Twitter de către un tânăr, care susține că în locuri ascunse au fost plasate bombe ghidate prin radio, a relatat France Info.

Prefectura Oise a anunțat într-un comunicat că elevii de la Liceul Mireille Grenet, situat la circa 100 km nord de Paris, au ieșit din clădire într-o atmosferă de calm, mulți dintre ei au plecat direct acasă sau au fost preluați de către părinții lor.

Forțele de securitate cercetează o suprafață a școlii de 59.000 de metri pătrați și o anchetă a fost deschisă în legătură cu autorul tweet-ului, a precizat prefectura.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte