Frontiera franco-italiană: Imigranți evacuați de sub un pod de către poliție

Frontiera franco-italiană: Imigranți evacuați de sub un pod de către poliție

Zeci de imigranți ce s-au adăpostit sub un pod de cale ferată la frontiera dintre Franța și Italia au fost evacuați marți dimineața de poliția italiană, relatează un fotograf al AFP. Poliția, sosită la fața locului la începutul dimineții, le-a cerut imigranților să părăsească tabăra improvizată.

Majoritatea acestor imigranți au fost evacuați cu un autocar al Crucii Roșii italiene. Cu toate acestea, unii au opus rezistență și a fost nevoie să fie luați cu forța de polițiști.

De asemenea, mai mulți bărbați au reușit să fugă în direcția stâncilor de pe malul mării, unde poliția nu a intervenit.

Circa 60 de imigranți — majoritar de origine africană — se aflau încă, marți dimineața, pe aceste stânci situate la câțiva metri de frontiera cu Franța. Autoritățile franceze nu au mai lăsat să treacă niciun imigrant spre acest loc începând de joia trecută, suscitând un fel de protest pașnic din partea imigranților, care își revendicau dreptul de a intra pe teritoriul francez.

Cel puțin un polițist a fost rănit ușor marți dimineața și a primit îngrijiri la fața locului.

Sâmbătă seara, polițiști italieni i-au dispersat deja pe imigranți și mulți s-au îndreptat pe jos spre centrul orașului de frontieră Vintimille. Aproximativ 50 de oameni, care nu doreau să renunțe să treacă frontiera spre Franța, s-au refugiat atunci pe stânci, amenințând că se aruncă în apă. AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENT „Nicușor Dan a obținut 12 milioane de euro în cea mai strălucită afacere politică din istoria României”

2 Dezvăluiri cutremurătoare! / „Evaziune de peste 5 miliarde de lei pe an” / Scrisoarea integrală a „Grupului vameșilor care s-au săturat”

3 BREAKING Bolojan a încasat în 2007 echivalentul a 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigu…

4 VIDEO Clip viral cu Iliescu la liftul înspre Rai...

5 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat