Germanii i-au adus un ultim omagiu fostului președinte Richard von Weizsaecker

Numeroase persoane i-au adus miercuri un ultim omagiu fostului președinte german Richard von Weizsaecker, în cadrul unei slujbe religioase la Catedrala din Berlin, relatează DPA.

La ceremonie au fost prezenți alături de președintele Joachim Gauck și ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier, ministrul finanțelor Wolfgang Schaeuble și vicepreședintele Bundestagului Antje Vollmer. Cancelarul Angela Merkel s-a aflat și ea printre cei 1.400 de invitați la serviciul religios. O ceremonie militară urma de asemenea să aibă loc în fața catedralei.

Weizsaecker, care a murit la 31 ianuarie, la vârsta de 94 de ani, a deținut funcția de primar al Berlinului de Vest în perioada 1981-1984 și apoi pe cea de președinte al Germaniei în perioada 1984-1994. Căderea Zidului Berlinului și reunificarea Germaniei au avut loc în timpul președinției sale.

Cel mai important discurs politic al lui Weizsaecker este considerat a fi cel rostit la 8 mai 1985, la împlinirea a 40 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, atunci când a numit capitularea Germaniei drept 'Ziua Eliberării'. AGERPRES


populare
astăzi

1 S-a întors cheița la PSD? / „Nu ne-am propus noi să-l schimbăm pe Bolojan”

2 Uite o informație interesantă...

3 Primar PSD prins de polițisti că fura curent reținut pentru 24 de ore

4 Cutremur la Pentagon în plin război cu Iranul: șeful Armatei SUA, forțat de Pete Hegseth să se retragă imediat din funcție

5 VIDEO „Perfect. Pe când și prăjitoarele de pâine?” / Pete Hegseth: „Soldații își vor putea aduce armele personale în cazărmi”. Val de ironii din partea …