Grecia: Programul de asistență se va încheia la 30 iunie (oficial)

Programul de asistență financiară pentru Grecia va lua sfârșit la 30 iunie, a anunțat sâmbătă președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, după ce Atena a refuzat propunerile avansate de creditorii săi pentru a evita intrarea în incapacitate de plată și după ce premierul grec Alexis Tsipras a anunțat organizarea unui referendum pe subiectul condițiilor puse.

*Miniștrii de finanțe din zona euro refuză să prelungească programul de asistență pentru Grecia (surse)

Considerând că Grecia a rupt negocierile, Dijsselbloem a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, după cum relatează AFP, că 'programul de asistență va expira marți seara'.

Miniștrii de finanțe din zona euro, cu excepția ministrului grec Yanis Varoufakis, 'se vor reuni imediat pentru a discuta consecințele' acestei decizii, precizează agenția citată.

AGERPRES/(AS — autor: Flori Tiulea)


populare
astăzi

1 Încă un articol despre Peter Thiel...

2 Rețeta îmbogățirii în PSD / cum a ajuns bugetarul Florin Manole de la zero la milioane de lei

3 O nouă acuzație de viol împotriva lui Donald Trump pregătește terenul pentru destituire

4 Manevrele PSD la Curtea de Conturi: un loial al lui Ciolacu sau un baron penal

5 Kievul refuză formula „teritorii pentru pace” și schimbă tactica cu Rusia