IMAGINI cu tânărul român linşat în Franţa. Fotografii şocante apărute în presa engleză

IMAGINI cu tânărul român linşat în Franţa. Fotografii şocante apărute în presa engleză

Cotidianul britanic The Daily Telegraph a publicat pe site-ul său, miercuri, sub titlul "fotografia care va şoca Franţa", fotografii prezentându-l pe tânărul adolescent român de etnie romă linşat vineri la periferia Parisului.

The Telegraph a publicat fotografii prezentându-l pe tânărul român de etnie romă linşat în Franţa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cele două fotografii arată un tânăr zăcând într-un cărucior de supermarket, cu faţa tumefiată şi însângerat. Potrivit The Telegraph, este vorba de Darius, adolescentul de 16 ani care se află în spital între viaţă şi moarte din cauza unei agresiuni.

"Aceste fotografii vor şoca Franţa", începe articolul, în care se explică, totuşi, că autenticiatea imaginilor nu a fost "verificată pe lângă membri ai familiei" tânărului.

Fotografiile "au fost transmise (cotidianului) The Telegraph de un bărbat care trăieşte alături de tabăra mizerabilă pe care adolescentul, familia sa şi alte persoane au construit-o în jurul unei case abandonate", la Pierrefitte-sur-Seine, explică articolul.

Potrivit The Telegraph, acest bărbat, care vrea să rămână anonim, a afirmat că l-a găsit pe adolescent într-un cărucior, vineri seara, în stare de inconştienţă.

Serviciul foto al publicaţiei franceze Le Parisien a anunţat că a "obţinut, de asemenea, aceste fotografii", dar "a decis să nu le folosească".

Darius, un adolescent român de etnie romă în vârstă de 16 ani, este în comă după ce a fost bătut de 12 indivizi care îl suspectau de furt. Adolescentul locuia împreună cu familia şi alţi romi într-o casă părăsită din cartierul Pierrefitte-sur-Seine, în nordul Parisului. A fost găsit vineri seara în stare de inconştienţă, într-un cărucior de supermarket, abandonat în apropiere de cartierul La Cité des Poètes.

Lovit de multe ori în zona capului şi având plăgi la mâini şi genunchi, Darius se află de vineri la reanimare şi "prezintă importante leziuni cerebrale care implică în continuare pronosticul vital. Cadrele medicale încă nu se pot pronunţa asupra evoluţiei stării sale de sănătate", a explicat procurorul.

Procurorul din Bobigny, Sylvie Moisson, însărcinată cu ancheta, a declarat, marţi seara, că acest "act de barbarie" are ca mobil o tentativă de "răzbunare personală".

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu