Incident la un tribunal din Paris: Președintele baroului, rănit grav cu o armă de foc la el în birou

Un avocat l-a rănit grav joi cu o armă de foc pe președintele baroului de la tribunalul din Melun (în sudul Parisului) chiar în biroul acestuia din incinta instanței, iar apoi s-a sinucis, relatează AFP, citând surse apropiate anchetei.

'Atacatorul este mort și președintele baroului este în stare gravă', a declarat o sursă apropiată anchetei. Ulterior, mai multe surse au anunțat decesul președintelui baroului în urma rănilor, dar această informație a fost dezmințită în cele din urmă. Rănitul a fost transferat 'în stare gravă' la un spital din Paris, a declarat o sursă apropiată anchetei.

Bărbatul avea o întâlnire cu victima care trebuia să notifice suspendarea sa, a indicat aceeași sursă, fără să precizeze motivul suspendării avocatului.

Ministrul de justiție francez, dna Christiane Taubira, și-a exprimat consternarea într-un comunicat în legătură cu această 'teribilă agresiune', în timp ce președintele Consiliul Naționale Barourilor (CNB), Pascal Eydoux, s-a declarat 'stupefiat, consternat și îngrozit'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Controversă la vârf pe tema Neptun Deep: Aurescu și Nicolescu se contrazic cu hărțile pe masă