Întâlnire Putin-Obama, luni la New York (Kremlin)

Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni luni la New York cu omologul său american Barack Obama, cu ocazia participării sale la Adunarea Generală a ONU, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. 'Am căzut de acord pentru o întâlnire cu Obama', a precizat Peskov, citat de TASS.

Conform agenției de presă ruse, întâlnirea a fost confirmată de un reprezentant al administrației SUA.

Contactele dintre Putin și Obama au fost foarte rare în ultima perioadă, în contextul divergențelor pe subiectul crizei ucrainene. Ultima întrevedere între cei doi președinți a avut loc în noiembrie 2014, cu prilejul summitului Asia-Pacific din China, notează TASS.

Tot luni, președintele Rusiei se va adresa Adunării Generale a ONU.

Vladimir Putin a susținut discursuri în fața Adunării Generale a ONU de trei ori — în 2000, 2003 și 2005. În 2009 a fost prezent Dmitri Medvedev, la acea dată președinte al Rusiei, iar în ultimii ani la acest important for a participat ministrul rus de externe Serghei Lavrov. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker