Irak: Statul Islamic a incendiat câmpul petrolifer de la est de orașul Tikrit

Militanți ai Statului Islamic (SI) au incendiat sonde din câmpul petrolifer Ajil, situat la est de orașul irakian Tikrit, în încercarea de a împiedica atacurile aeriene ce au drept scop îndepărtarea lor din zona respectivă, au declarat martori și o sursă militară, relatează joi Reuters.

Un fum negru se putea vedea cum se ridică deasupra câmpului petrolifer, au afirmat martori, care însoțesc milițiile și militarii irakieni ce avansează către Tikrit dinspre est.

Înainte ca Statul islamic (SI) să preia controlul zonei în iunie 2014, producția de petrol era de 25.000 de barili pe zi, care era transportat la rafinăria din Kirkuk. De asemenea, producția pe zi de gaz era de 150 milioane de metri cubi, care erau transportate către centrala electrică din Kirkuk, aflată sub controlul guvernului.

Potrivit declarațiilor făcute în iulie 2014 de un inginer pentru Reuters, combatanții Statului Islamic pompau cantități mai mici de petrol din Ajil, existând temeri că tehnicile lor primitive de extracție ar putea aprinde gazul.

Bombardamentele întreprinse în august au produs avarii în zona Ajil, potrivit Administrației pentru Informare în Energie a SUA.

Ajil se află la circa 35 km nord-est de Tikrit. Combatanți ai miliției șiite din Organizația Badr, susținută de Iran, și soldați irakieni înaintează în zonă, în cadrul unui asalt coordonat împotriva orașului sunnit musulman, controlat de Statul Islamic.

Soldați și membri ai miliției șiite avansează, de asemenea, de-a lungul fluviului Tigru dinspre nordul și sudul orașului, pregătind o ofensivă comună care se așteaptă să intervină în câteva zile. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primele detalii concrete despre ancheta în care i-a fost confiscat telefonul lui Arafat

2 De citit...

3 Bolojan / Coaliția a ajuns la un acord pentru creșterea vârstei de pensionare pentru polițiști și militari

4 Priviți, procurorii au găsit 350.000 de euro în cutii de pantofi la fostul șef de cabinet al lui Grindeanu, actualul șef al Autorității Rutiere

5 Lovitură pentru Washington / Italia a refuzat accesul bombardierelor SUA la baza strategică din Sicilia, deși avioanele erau deja în aer