Iran: Televiziunea de stat a difuzat primele imagini cu o bază subterană de rachete

Televiziunea de stat iraniană a difuzat miercuri pentru prima oară imagini ale unei baze subterane unde sunt stocate rachete de diferite tipuri, transmite AFP. Difuzarea acestor imagini survine la trei zile după anunțul ministrului iranian al apărării, Ahmad Vahidi, despre testul reușit al noii rachete balistice cu rază lungă, Emad.

Baza respectivă este situată la 500 de metri sub pământ, pentru a fi la adăpost de eventuale atacuri inamice, a declarat comandantul bazei, generalul Amir Ali Hajizadeh, membru al Gardienilor Revoluției, unitatea de elită a armatei iraniene.

Potrivit generalului, această bază este departe de a fi singura în Iran, unități similare existând 'în toate provinciile și orașele țării'. 'Rachete cu diferite raze de acțiune sunt urcate pe lansatoare (camioane) în toate bazele și sunt pregătite de utilizare, așteptând ordinul comandantului suprem', ayatollahul Ali Khamenei.

'Iranul nu vrea să provoace niciun război, însă dacă inamicii fac o greșeală, bazele de rachete vor intra în erupție ca un vulcan în străfundurile pământului', a mai afirmat generalul Hajizadeh.

Marți, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a declarat că, cel mai probabil, testul cu rachetă Emad a încălcat o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. 'Avem indicii puternice conform cărora acest test cu rachetă a încălcat o rezoluție a Consiliului de Securitate. Din păcate, nu este o noutate', a comentat Josh Earnest. Departamentul de Stat a precizat, la rândul său, că va ridica această problemă la Națiunile Unite.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a subliniat totuși că acest dosar este 'complet distinct' de acordul în domeniul nuclear încheiat între Teheran și marile puteri în luna iulie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Nepotul lui Marcel Ciolacu controlează șase firme din energie prin offshore-uri din Abu Dhabi și Singapore

2 Autostrada Transilvania ajunge la Cluj: lotul Zimbor-Nădășelu a depășit 90%

3 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

4 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

5 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă