Japonia anunță un număr de zboruri cu avioane de luptă similar celui din timpul Războiului Rece

Forța aeriană a Japoniei a anunțat miercuri că numărul zborurilor sale cu avioane de luptă a atins un nivel ce nu a mai fost înregistrat de la Războiul Rece, în urmă cu trei decenii, în contextul în care bombardiere rusești survolează partea de nord a arhipelagului nipon și avioane de luptă chineze au fost observate în spațiul său aerian sudic, relatează Reuters. În ultimul an, avioanele japoneze s-au ridicat de la sol de 944 de ori, cu 16% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent, a indicat Forța japoneză de autoapărare (SDF).

Este pentru a doua oară când se înregistrează cel mai mare număr de zboruri într-un interval de 12 luni, de la începerea statisticilor în domeniu, în 1958.

'Aceasta reprezintă o creștere semnificativă', a declarat purtătorul de cuvânt al SDF în cadrul unei conferințe de presă.

Deși nu indică o consecință directă a activităților militare ale Rusiei și Chinei, numărul zborurilor nipone arată totuși o intensificare a operațiunilor celor doi mari vecini ai Japoniei, notează agenția citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești