Kârgâzstanul devine al cincilea membru al Uniunii Economice Euroasiatice conduse de Rusia

Kârgâzstanul a aderat joi la Uniunea Economică Euroasiatică, din care fac deja parte Rusia, Armenia, Belarus și Kazahstan, a anunțat consiliul central al acestei organizații, relatează AFP. Această fostă republică sovietică din Asia Centrală a semnat în decembrie tratatul de aderare, dar a trebuit să aștepte ratificarea acestuia de către ceilalți patru membri ai organizației regionale.

Uniunea Economică Euroasiatică, formată la 1 ianuarie 2015, are ca scop favorizarea unei integrări mai strânse a acestor țări. Este un proiect drag președintelui rus Vladimir Putin, care încearcă să restabilească influența Rusiei în fostul spațiu sovietic.

O ceremonie de marcare a deschiderii frontierei între Kazahstan și Kârgâzstan a fost 'ușor amânată' și va fi organizată săptămâna viitoare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al premierului kârgâz, Temir Sariev.

Kârgâzstanul, o țară săracă și cu o populație de șase milioane de locuitori, a devenit în 1998 prima dintre fostele republici sovietice din Asia Centrală care a aderat la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), fiind de atunci o placă turnantă a comerțului cu China în regiune.

Chiar dacă unii se tem că aderarea Kârgâzstanul la Uniunea Euroasiatică ar determina presiuni inflaționiste, ea ar urma totuși să simplifice procedurile birocratice cu Rusia, unde lucrează numeroși imigranți care aduc venituri substanțiale țării lor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 Călin Georgescu obține arestul la domiciliu, dar rămâne blocat după gratii

3 Actorul Toma Cuzin, reținut după un accident: fără permis și pozitiv la droguri

4 Breșă masivă la Fortinet / instituții cheie din România, în vizorul hackerilor

5 Pensia anticipată în 2026 / ce acte trebuie pregătite și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare