Kerry a refuzat să vorbească la telefon cu Lavrov despre situaţia din Ucraina - sursă rusă

Secretarul de Stat american, John Kerry, a amânat o discuţie telefonică prevăzută vineri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în cursul căreia şeful diplomaţiei ruse ar fi vrut să abordeze situaţia din Ucraina, a anunţat o sursă diplomatică rusă, denunţând o atitudine iresponsabilă.

Kerry a refuzat să vorbească la telefon cu Lavrov despre situaţia din Ucraina - sursă rusă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unui surse ruse, citată de agenţii de presă din Rusia, Lavrov şi Kerry ar fi trebuit să discute despre Siria, însă diplomaţia rusă a cerut ca ordinea de zi să prevadă şi situaţia din Ucraina.

"Washingtonul a amânat imediat discuţia telefonică", cel puţin până sâmbătă, potrivit acestei surse.

"O astfel de abordare dovedeşte faptul că omologii noştri americani nu sunt interesaţi de căutarea unei ieşiri din această situaţie explozivă, care ar putea avea consecinţe imprevizibile", a anunţat sursa rusă.

"Aceasta arată că Statele Unite nu sunt pregătite şi nu au nicio dorinţă de a lucra în mod serios în vederea soluţionării crizei acute. Această inacţiune poate fi calificată ca fiind foarte iresponsabilă", a adăugat sursa citată.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Numerele câștigătoare ale Tragerilor Speciale Loto Aniversare de duminică, 13 septembrie. Extrageri duble la 6 / 49, Joker și 5 / 40

2 Viața paralelă și averea generalului Dorin Ioniță, găsit împușcat în Prahova

3 Cum se calculează anii de facultate la pensie și câți bani aduc în plus

4 Tunelul Poiana de pe A1 / TBM-ul de 3.300 de tone este gata de montaj

5 De ce ajung românii să stea 9 ore la serviciu pentru un salariu de 8 ore