Kim Jong-un deţine controlul asupra Coreei de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong-un, care a dispărut timp de peste o lună şi a reapărut pe scena pblică în urmă cu zece zile, pare să deţină controlul asupra ţării sale, cel puţin "la suprafaţă", a declarat ministrul sud-coreean al Apărării, aflat într-o vizită la Washington.

De la începutul lui septembrie şi până la 14 octombrie, tânărul lider nord-coreean nu a apărut deloc în public, reapărând sprijindu-se într-un baston, ceea ce a alimentat cele mai fanteziste zvonuri despre starea sănătăţii acestuia sau ipoteza unei lovituri de stat la Phenian.

Întrebat într-o conferinţă de presă comună cu omologul său american Chuck Hagel, susţinută la Washington, ce părere are despre echilibrul puterii din această ţară izolată, ministrul sud-coreean al Apărării Han Min-koo a declarat că, "la suprafaţă Kim Jong-un pare să exercite puterea".

"Însă izolarea diplomatică şi criza economică cronică vor spori instabilitatea pe termen lung" în Peninsula Coreea, a continuat Han Min-koo.

Kim Jong-un, în vârstă de 30-31 de ani, l-a înlocuit în funcţie pe tatăl său, Kim Jong-il, decedat în 2011. Bunicul său, Kim Il-sung, este fondatorul Republicii Populare Democratice Coreea (RPDC).

 


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor

5 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi