Lavrov își anulează vizita în Turcia după doborârea avionului rus Su-24 de către aviația turcă

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a anunțat marți că nu va mai efectua vizita oficială în Turcia pe care o avea planificată pentru miercuri, 25 noiembrie, după ce Forțele Aeriene ale Turciei au doborât un avion rus Su-24 la frontiera turco-siriană, informează Reuters și TASS.

De asemenea, Lavrov a declarat că amenințarea teroristă ce vine din direcția Turciei nu este mai mică decât cea care vine din Egipt și din acest motiv Ministerul de Externe al Rusiei nu le recomandă cetățenilor ruși să călătorească în republica turcă. 'Nu le recomandăm cetățenilor noștri să se deplaseze în Turcia în scop turistic sau în orice alt scop', a spus Lavrov.

Șeful diplomației ruse a constatat că 'se acumulează o masă critică de manifestări teroriste pe teritoriul turc'.

Lavrov a amintit, de asemenea, că în timpul întrevederii pe care a avut-o marți la Soci cu regele Abdullah al Iordaniei, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut declarații cu privire la 'atacul comis de Forțele Aeriene ale Turciei asupra bombardierului rus'. Ministrul Lavrov a subliniat că avionul rus desfășura o misiune antiteroristă și se afla în spațiul aerian al Siriei. 'Evaluările (lui Putin) sunt foarte clare. Președintele a spus clar că acest lucru nu poate să nu afecteze relațiile ruso-turce', a atenționat șeful diplomației ruse.

AGERPRES/(AS — autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu)


populare
astăzi

1 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

2 CSM reacționează la raportul SUA privind Justiția și tranșează prescripția

3 Mircea Rednic critică dur deciziile lui Hagi: „Nu ești antrenor la Farul”

4 Mesaj obscen la adresa ProTV, proiectat la petrecerea anuală a Antenei 1

5 Ambasadoarea SUA în Grecia, anchetată de Congres după scandalul de la București