Letonia și Estonia s-au declarat pregătite pentru un 'război hibrid'

Letonia s-a declarat pregătită pentru un posibil scenariu de 'război hibrid', după ce 'a luat în calcul' tot ce s-a întâmplat în Ucraina. Semnale asemănătoare se fac auzite și din Estonia, informează agenția de presă Unian.

'Planurile noastre interne presupun și un asemenea scenariu. Am luat în calcul ceea ce se întâmplă în Ucraina', a declarat ministrul leton al apărării, Raimonds Vejonis, citat de DW.de.

Despre adoptarea unor măsuri corespunzătoare a vorbit și premierul estonian Taavi Roivas. Potrivit lui Roivas, 'Estonia și-a planificat cu atenție apărarea'.

De altfel, ambii politicieni consideră că pericolul ca țările lor să fie atacate este redus, în condițiile în care ambele sunt membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Prin termenul de 'război hibrid' sunt calificate acțiuni armate desfășurate de soldați și tehnică militară fără semne de apartenență la trupele unei anumite țări, fiind susținute prin campanii de dezinformare și atacuri în spațiul cibernetic.

Săptămâna trecută, fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat pentru Daily Telegraph că președintele rus Vladimir Putin ar putea decide un asemenea 'atac hibrid' asupra uneia dintre republicile baltice, pentru a testa eficiența garanției de sprijin militar din partea Alianței Atlanticului de Nord. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă

5 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu