Mai multe persoane ucise într-un schimb de focuri, într-un oraș din Elveția

Mai multe persoane au fost ucise într-un schimb de focuri, sâmbătă seara, în orașul Würenlingen, din cantonul elvețian Argovia (nord), a anunțat duminică poliția locală, relatează AFP și Reuters.

Poliția, care nu a prezentat numărul victimelor, toate de vârstă adultă, a adăugat că nu se cunosc deocamdată cauzele și circumstanțele acestui atac armat. O conferință de presă va avea loc duminică după-amiază pentru detalii în acest caz.

Faptele s-au petrecut sâmbătă seara, târziu. Persoane aflate în apropierea locului în care s-a produs incidentul armat au auzit focuri de armă puțin după ora locală 23.00 (21.00 GMT) și au alertat poliția. Forțele de ordine au descoperit mai multe trupuri neînsuflețite într-un imobil și în apropierea acestuia. Identificarea victimelor este în curs de desfășurare. Ministerul Public a deschis o anchetă în acest caz.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...