Mai mulți răniți în urma unei încăierări într-o tabără de refugiați în Germania

Mai multe persoane au fost rănite sâmbătă noaptea într-o altercație în care au fost implicate circa 200 de persoane într-o tabără de refugiați din zona localității Leimen, în sud-vestul Germaniei, transmite agenția EFE. Poliția a intervenit inițial cu un număr redus de agenți, care când au văzut amploarea încăierării au fost nevoiți să ceară întăriri.

Autoritățile presupun că la originea conflictului s-ar afla o discuție pe teme religioase între refugiații musulmani, unii acuzându-i pe alții pentru consumul de alcool, interzis de religia musulmană.

Dar nu este primul incident de acest fel survenit în taberele de refugiați din Germania. În luna decembrie, într-o tabără din orașul Konstanz, o dispută între un afgan și un albanez a degenerat într-o bătaie colectivă după ce acestora li s-au alăturat alți conaționali. Un alt eveniment similar a fost provocat de distrugerea unui exemplar al Coranului.

Poliția germană avertizează că riscul unor conflicte în taberele de migranți supraaglomerate este foarte ridicat, iar adesea o mică neînțelegere între doi migranți se transformă rapid într-un conflict între grupuri etnice sau religioase.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Echipa de securici, șmecheri, plagiatori și oameni cu o grămadă de contracte cu statul care s-a aliniat în spatele lui Bolojan”

2 Hopa, ce avem noi aici?

3 Țața convertită la politică, gest de doi lei la adresa „noului dușman al poporului”

4 Asta e România onestului Nicușor Dan?

5 O nouă postare ciudată a președintelui SUA...