Marea Britanie a început aplicarea controlului obligatoriu al pașapoartelor la ieșirea din țară

Marea Britanie a început aplicarea controlului obligatoriu al pașapoartelor la ieșirea din țară

Marea Britanie a început de miercuri punerea în aplicare, la punctele de frontieră, a controlului obligatoriu al pașapoartelor celor care părăsesc țara, autoritățile de la Londra susținând că obiectivele acestei măsuri sunt combaterea imigrației ilegale și monitorizarea deplasărilor persoanelor suspecte de terorism, transmit agențiile DPA și EFE. Ministerul britanic de Interne a menționat că aceste verificări vor ajuta guvernul să obțină date clare despre străinii care rămân în Marea Britanie după ce le-a expirat perioada legală de ședere, controalele fiind în special un instrument motivat de imigrația ilegală, însă ele vor avea și un rol în asigurarea securități naționale.

Controalele se vor aplica treptat, în prima lună urmând să fie verificate 25% din pașapoarte, procent care va ajunge la 50% peste încă o lună și la 100% la jumătatea lui iunie. Până în prezent, în Marea Britanie controlul pașapoartelor era obligatoriu numai la intrarea în țară.

Există și critici ai acestei măsuri, care afirmă că ea ar putea provoca întârzieri în porturi, aeroporturi și în sistemul de căi ferate, dar guvernul de la Londra afirmă că a decis aplicarea treptată a noului sistem tocmai pentru a permite autorităților vamale să se adapteze. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

3 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

4 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă

5 Directorul Serviciului Național de Informații al SUA neagă relatările despre intențiile lui Putin de a ocupa întreaga Ucraină și părți din Europa