Mexic: Un mort și zeci de răniți în urma exploziei unui camion-cisternă cu gaz la un spital de copii

O persoană și-a pierdut viața și alte cel puțin 54 au fost rănite, inclusiv 22 de copii, din cauza exploziei, joi, a unui camion-cisternă cu gaz la un spital de copii din sudul capitalei mexicane Ciudad de Mexico, a anunțat joi primarul orașului, Miguel Angel Mancera, relatează AFP și ABC.

''Există o persoană decedată, o femeie'', care a fost scoasă de sub dărâmături, a declarat primarul la postul de radio MVS, adăugând că răniții, care nu au decât răni ușoare, sunt transportați la alte spitale.

Majoritatea victimelor au fost rănite din cauza bucăților de la geamurile sparte în timpul exploziei.

Aproximativ 40% din structura spitalului a fost avariată de explozie, survenită în timp ce camionul livra gazul instituției. AGERPRES


populare
astăzi

1 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

2 De citit acest material despre vortexul polar

3 Orașul din România numit „bijuterie secretă” de doi turiști italieni

4 Suma uriașă cerută de meșteri după ce un bucureștean a oferit 5.000 de euro

5 Lovitură pentru Ilie Bolojan în Parlament, în timp ce PSD își împarte liniștit funcțiile la NATO