Militantul islamist care l-a decapitat pe jurnalistul american ar fi un londonez supranumit John

Militantul islamist care l-a decapitat pe jurnalistul american ar fi un londonez supranumit John

Fanaticul care l-a decapitat pe jurnalistul american James Foley ar fi un londonez cunoscut sub numele de John, membru al unei grupări extremiste britanice supranumite "The Beatles", potrivit unui fost ostatic, citat de Daily Mail, în ediţia electronică.

James Foley (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Experţii au avertizat că britanicii sunt printre cei mai vicioşi fanatici ai Statului Islamic, iar unul dintre ei ar fi putut fi ales să execute decapitarea din cauza impactului global al unei astfel de fapte, potrivit Daily Mail .

Serviciile de securitate folosesc tehnici avansate de recunoaştere vocală pentru a încerca să îl identifice pe ucigaşul care apare în înregistrarea de cinci minute difuzată de SI şi văzută de mii de persoane online.

Britanicul, care este stângaci şi poartă cizme Timberland, vorbeşte cu accent londonez şi face o serie de ameninţări la adresa preşedintelui american Barack Obama şi a Occidentului.

Miercuri, un bărbat care a fost deţinut în oraşul sirian Raqqa susţine că fanaticul este inteligent, educat şi un adept la învăţăturilor islamului radical. El susţine că ostaticii internaţionali îl numeau pe acesta John, iar gruparea lui The Beatles pentru că membrii acesteia veneau din Marea Britanie.

Anchetatorii antiterorism încearcă acum să stabilească dacă vocea din înregistrarea video este cea a bărbatului care agită cuţitul în faţa lui Foley sau dacă este o voce de fundal.

Rolul britanicului ca negociator şi presupus executant arată cât de mulţi musulmani britanici au fost înrolaţi de Statul Islamic. Guvernul susţine că numărul acestora este de aproximativ 500, în timp ce 250 s-ar fi întors deja în Marea Britanie, unde poliţia şi serviciile de securitate încearcă să îi supravegheze.

Mesajele postate pe Twitter de jihadiştii britanici înainte de difuzarea înregistrării video par să sugereze că unii au ştiut dinainte de această execuţie. Reyaad Khan, în vârstă de 20 de ani, fost elev la Cardiff care a fost în Siria timp de câteva luni, a postat în avans o fotografie cu capul tăiat al lui Foley. Nasser Muthana, în vârstă de 20 de ani, care a mers în Siria cu Khan şi fratele lui mai mic Aseel, în vârstă de 17 ani, s-a bucurat de asemenea de crimă, batjocorindu-i pe americani pentru că nu reuşesc să îşi protejeze propriii cetăţeni.

Specialiştii şi-au exprimat miercuri îngrijorarea cu privire la circulaţia continuă a înregistrării, afirmând că aceasta contribuie la radicalizarea musulmanilor britanici şi îi "motivează" să susţină cauza teroristă. Ei au avertizat, de asemenea, că filmul şi folosirea reţelelor de socializare pentru răspândirea informaţiei privind decapitarea au reuşit să promoveze cauza Statului Islamic în rândul unei audienţe globale.

În timp ce detaliile decapitării au apărut pe Internet, membrii Statului Islamic au postat o seie de mesaje revoltătoare pe Twitter. Fanaticii, care au plecat din Marea Britanie pentru a lupta în Irak şi Siria, au glumit fără milă în legătură cu uciderea jurnalistului american. Şi dacă nu au râs, şi-au exprimat dorinţa de a comite atrocităţi de aceeaşi natură.

Luptând în Siria, o femeie născută la Londra, Khadijah Dare, foloseşte numele de Muhajirah fi Sham ca să scrie: "Marea Britanie trebuie să fie zguduită, haha. Vreau să fiu prima femeie britanică ce ucide un terorist britanic sau american!".

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro