NATO se reunește marți la cererea Turciei

Ambasadorii celor 28 de state membre ale NATO se vor reuni marți, la cererea Turciei, pentru consultări pe subiectul tensiunilor pe care Ankara le are în prezent cu rebelii kurzi și cu gruparea jihadistă Statul Islamic, a anunțat Alianța într-un comunicat citat de AFP. Turcia 'a solicitat această reuniune având în vedere gravitatea situației după odioasele atentate teroriste din aceste ultime zile și pentru a-și informa aliații în legătură cu măsurile pe care le ia', precizează comunicatul.

'Aliații NATO urmăresc îndeaproape evoluțiile și sunt solidari cu Turcia', se mai arată în textul menționat.

Solicitarea Ankarei a fost făcută pe baza articolului 4 din Tratatul Alianței Atlantice, care permite unui membru al organizației să ceară consultări atunci când consideră că 'există o amenințare pentru integritatea sa teritorială, independența sa politică sau securitatea sa', precizează comunicatul.

Rebelii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au revendicat duminică un atentat în care au fost uciși doi soldați turci, atentat comis ca represalii la loviturile aeriene turce asupra bazelor kurde din nordul Irakului, situație ce înseamnă sfârșitul armistițiului instituit în 2013.

Această escaladare a tensiunilor între guvernul islamo-conservator turc și rebelii kurzi intervine în timp ce Ankara a trecut la o puternică ofensivă împotriva jihadiștilor din Statul Islamic, lansând mai multe raiduri aeriene asupra pozițiilor acestora pe teritoriul sirian, ca ripostă la atentatul din 20 iulie de la Suruc (sud), atribuit grupării radicale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Îmi vine să-mi cer vechiul buletin înapoi” / Promisiunea buletinului electronic se lovește de birocrația din instituții

2 David Popovici este lider absolut de audiență la Europenele de la Paris și cel mai mediatizat înotător din lume

3 Chivu a luat totul cu Inter, dar Fabregas e antrenorul anului în Italia

4 Nicușor Dan testează un premier surpriză: negocieri secrete cu partidele

5 De citit... / Nicușor Dan, Dumnezeu și legea