O rachetă Antares a EXPLODAT la scurt timp după lansare

O rachetă americană Antares ce transporta o capsulă Cygnus către Stația Spațială Internațională (SSI) a explodat marți seară la câteva secunde după lansare, în statul american Virginia, a anunțat canalul TV al Agenției spațiale a SUA (NASA), citat de Reuters, AFP și DPA.

Racheta, construită de Orbital Sciences Corporation, a fost lansată de la baza aeriană Wallops din statul Virginia, la ora locală 18:22 (22:22 GMT) și a explodat la câteva secunde.

Cauza accidentului nu se cunoaște deocamdată.

Orbital Sciences Corporation este una dintre cele două companii angajate de NASA pentru a transporta capsule către SSI. Zborul de marți urma să fie al treilea dintre cele opt contractate de companie și pentru care aceasta primește 1,9 miliarde dolari de la NASA.

Dotată cu un motor nou, mai puternic, racheta Antares lansată marți transporta o capsulă Cygnus încărcată cu 2.293 kilograme de alimente și echipamente pentru personalul de pe Stația Spațială Internațională.

SSI, un laborator de cercetare în valoare de 100 de miliarde de dolari, este deținută și gestionată de 15 țări, zburând la 418 km deasupra Terrei. 


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker