Oraşul american Providence a depus plângere pentru corupţie împotriva companiei braziliene Petrobras

Oraşul american Providence a depus plângere pentru corupţie împotriva companiei braziliene Petrobras

Un oraş american din statul Rhode Island (est), Providence, a depus plângere pentru corupţie împotriva companiei publice petroliere braziliene Petrobras, a preşedintei acesteia Graça Foster şi altor administratori, potrivit actului de acuzare, relatează AFP.

Oraşul american Providence a depus plângere pentru corupţie împotriva companiei braziliene Petrobras (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Demersul colectiv în justiţie al oraşului Providence a fost elaborat de către firma de avocatură Labaton Sucharow şi a fost prezentat într-un tribunal din New York pe 24 decembrie. El vizează, de asemenea, două filiale internaţionale ale Petrobras şi 15 bănci implicate în emiterea şi vânzarea de titluri de creanţe ale gigantului petrolier în perioada ianuarie 2010-noiembrie 2014.

Este vorba despre prima plângere colectivă în care Foster, directorul financiar al Petrobras Almir Barbassa şi alţi membri ai administraţiei sunt citaţi în mod direct, subliniază coridianul Estado de Sao Paulo.

Potrivit plângerii, consultate de AFP, obligaţiile "au fost cotate la preţuri umflate artificial, ascunzând implicarea companiei într-un vechi caz de mită, de miliarde de dolari, dată cadrelor companiei. Sumele plătite au fost mascate în valori de active umflate în rezultatele companiei", afirmă firma Labaton Sucharow.

Acest demers contra Petrobras se adaugă altora, demarate de fonduri de investiţii şi acţionari individuali din Statele Unite care acuză pierderi prin titlurile pe care le deţin - certificate de depozit cotate în Statele Unite.

Odată cu plângerea depusă de Providence, compania Petrobras este vizată de cel puţin 11 plângeri colective în Statele Unite, scrie cotidianul O Globo.

Providence a cumpărat în perioada ianuarie 2010-noiembrie 2014 titluri care finanţau planul de investiţii al Petrobras, în cadrul unui fond de investiţii pe care îl gestionează pentru angajaţi municipali.

Scandalul de corupţie din Petrobras a izbucnit cu puţin timp înainte de realegerea, în octombrie, a preşedintei Dilma Rousseff. Operaţiunea de poliţie "Lava Jato" (Spălare rapidă) a arătat că reţeaua de corupţie a spălat aproape patru miliarde de dolari în zece ani.

Parchetul a lansat deja proceduri pentru corupţie, spălare de bani şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni împotriva a 39 de persoane, majoritatea antreprenori, care suprafacturau contracte cu Petrobras pentru a plăti mită anumitor directori.

Foster şi Barbassa neagă că au fost la curent cu această reţea de corupţie şi se află în continuare în posturi.

Consultată de AFP, compania Petrobras s-a limitat să spună că "încă nu a primit" plângerea.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Turcii intră surprinzător pe Autostrada Transilvania, pe tronsonul unde lucrează românii de la UMB!