Peste 20.000 de refugiați au intrat în Croația

Un număr total de 20.737 de refugiați au intrat până sâmbătă la prânz pe teritoriul Croației, a anunțat Ministerul de Interne de la Zagreb, potrivit agenției Hina. Imigranții sosesc în continuare în zona localității Tovarnik, la granița cu Serbia, unde în prezent se află peste 2.500 de persoane, a precizat sursa citată.

După cum a precizat anterior ministrul de interne croat Ranko Ostojic, refugiații vor fi transportați cu autobuzele la punctele de trecere a frontierei cu Ungaria și cu Slovenia.

Potrivit unor surse neoficiale, în noaptea de vineri spre sâmbătă 21 de autobuze în care s-au aflat aproximativ 2.000 de refugiați au trecut în Ungaria pe la punctul de frontieră Gorican.

Ministrul de interne a mai precizat că majoritatea refugiaților au părăsit Croația și că situația în centrele de primire este stabilă, însă în localitatea Tovarnik situația este în continuare critică. AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Controversă la vârf pe tema Neptun Deep: Aurescu și Nicolescu se contrazic cu hărțile pe masă