Peste o sută de parlamentari japonezi, în vizită la sanctuarul controversat Yasukuni

Peste o sută de parlamentari japonezi s-au dus, vineri dimineaţă, la sanctuarul Yasukuni de la Tokyo, cu ocazia Festivalului Toamnei, organizat în acest loc de cult şintoist pe care China şi Coreea de Sud îl consideră un simbol al militarismului nipon din trecut.

În total, 110 aleşi, membri ai diferitor partide, vizitează vineri dimineaţă sanctuarul Yasukuni, a anunţat pentru AFP un reprezentant al acestui grup.

Premierul conservator Shinzo Abe, un naţionalist, a trimis un arbore sacru, potrivit presei nipone, dar nu se va duce la faţa locului în acest weekend.

Aflat la Milano, pentru Forumul Europa-Asia, el ar fi decis să se comporte mai moderat, pentru a nu irita China. De asemenea, el speră să se întâlnească, în noiembrie, la Beijing, în marja Formului Asia-Pacific, cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Abe s-a recules la Yasukuni în decembrie 2013 pentru a sărbători primul său an de la revenirea la putere, dar s-a abţinut de atunci să mai repete acest gest. Această primă vizită din 2006 a unui şef de Guvern japonez a provocat furie atât la Beijing, cât şi la Seul, ale căror relaţii cu Tokyo sunt afectate de diferende teritoriale.

Parlamentari conservatori niponi se duc în fiecare an la acest loc cult pe perioada desfăşurării unor festivaluri, dar şi pentru aniversarea capitulării Japoniei, la 15 august 1945.

 


populare
astăzi

1 Rușii au ucis-o pe șefa comunicațiilor strategice ucrainene, Valentina Savițka

2 Întâmplarea asta cu locul de parcare s-a petrecut la SNSPA, cuibarul de „jmecheri” pentru România...

3 Uite o chestie interesantă, care spune multe despre lumea în care am ajuns să trăim...

4 Vârsta de pensionare pentru mame, redusă: Câți ani se scad în funcție de numărul copiilor

5 Document exploziv / Citiți asta, nu ar fi exclus ca de aici să i se fi tras lui Bolojan...