Piloţii Lufthansa vor intra în grevă, vineri seara, la Frankfurt

Sindicatul piloţilor Cockpit a anunţat joi o grevă în cadrul companiei germane Lufthansa pentru vineri, între 17.00 şi 23.00, pentru zborurile de lung şi mediu curier cu plecare din Frankfurt.

Piloţii Lufthansa vor intra în grevă, vineri seara, la Frankfurt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vor fi în grevă toate zborurile de scurt şi lung curier ale avioanelor din familia A320, de tip Boeing B737 şi Embraer, între orele 17.00 şi 23.00 cu plecare din Frankfurt", detaliază sindicatul într-un comunicat, sperând "cu această grevă să obţină un nou acord cu privire la condiţiile de plecare în preretragere" a piloţilor grupului german.

"Sindicatul Cockpit este pregătit pentru un acord în scopul de a evita grevele", subliniază organizaţia care le cere scuze "clienţiilor Lufthansa" pentru "potenţiale perturbări".

De mai multe luni, sindicatul duce o bătălie cu privire la condiţiile de plecare în preretragere.

La 28 august, piloţii filialei cu preţuri mici a Lufthansa, Germanwings, au organizat o grevă de şase ore care, potrivit conducerii, a împiedicat "aproximativ 15.000 de pasageri" să se îmbarce pentru zborul lor.

O grevă de trei zile a piloţilor Lufthansa, la începutul lui aprilie, a determinat anularea a mii de voturi, provocând grupului pierderi de 60 de milioane de euro.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii