Polonia, amenințată cu o procedură pentru violarea valorilor fundamentale ale UE

Comisarul european pentru societate și economie digitală, germanul Gunther Oettinger, a amenințat duminică Varșovia cu declanșarea unei proceduri inedite, pentru violarea valorilor fundamentale ale UE, după adoptarea de către parlamentul polonez a unei legi care supune mass media publice controlului partidului conservator, aflat la putere, transmite AFP.

"Multe lucruri pledează pentru ca noi să activăm 'mecanismul statului de drept' și să plasăm Varșovia sub supraveghere", a declarat Oettinger ediției duminicale a ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

Miercuri și joi, deputați și senatori polonezi au aprobat o lege controversată prin care mandatele conducerilor și consiliilor de supraveghere ale televiziunii și radioului public încetează cu efect imediat. Potrivit FAZ, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pus această chestiune pe ordinea de zi a viitoarei reuniuni a Comisiei, care va avea loc la 13 ianuarie.

Potrivit cotidianului citat, Juncker dorește să recurgă la o procedură adoptată în 2014 și care vizează țările membre în interiorul cărora sunt observate "pericole sistemice la adresa statului de drept". Dacă statul în chestiune nu reacționează la propunerile de schimbare formulate de Comisie, aceasta din urmă poate declanșa "o procedură pentru atingere adusă valorilor fundamentale europene", a explicat FAZ. "Acest lucru nu s-a întâmplat până acum", dar "sancțiunile impuse pot merge până la retragerea dreptului de vot" a țării încriminate în Consiliul European, continuă FAZ.

La reuniunea din 13 ianuarie, Oettinger intenționează să pledeze pentru declanșarea acestui mecanism împotriva Varșoviei, scrie FAZ. "Un director (de radio sau de televiziune publică, n.r.) nu poate fi demis fără motive. Ar fi (un gest) arbitrar)", a insistat Oettinger.

AGERPRES www.agerpres.ro


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

4 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...