Președintele Iranului: Arabia Saudită nu poate răspunde criticilor prin tăieri de capete

Președintele Iranului: Arabia Saudită nu poate răspunde criticilor prin tăieri de capete

Arabia Saudită nu poate răspunde 'criticilor prin tăieri de capete', a declarat marți președintele iranian Hassan Rohani, după executarea unui lider șiit, execuție care a provocat o gravă criză regională, informează AFP. 'Nu răspunzi criticilor prin tăieri de capete. Sper că țările europene care reacționează întotdeauna la probleme ce țin de drepturile omului își vor face datoria', a declarat președintele Rohani, primindu-l pe ministrul danez al afacerilor externe, Kristian Jensen, în vizită la Teheran.

'Arabia Saudită nu-și poate face uitată crima de a fi decapitat un demnitar religios prin ruperea relațiilor' (cu Iranul), a mai spus Rohani.

Responsabilii iranieni au condamnat cu virulență executarea cu sabia, de către Arabia Saudită, a unui demnitar șiit saudit, șeicul Nimr al-Baqer al-Nimr, afirmând că Riadul va plăti 'un preț ridicat'.

Numeroase manifestații au avut loc în Iran și în alte țări ale Orientului Mijlociu împotriva acestei executări. Manifestanți iranieni au atacat și incendiat misiunile diplomatice ale Arabiei Saudite din Teheran și Mașhad, pentru a protesta împotriva acestei execuții.

Responsabili iranieni, între care președintele Rohani, au condamnat acest atac, iar justiția din Iran a arestat în jur de 40 de persoane.

Arabia Saudită și mai mulți aliați de-ai săi suniți au rupt sau au restrâns relațiile diplomatice cu Iranul șiit, agravând criza și alimentând temerile cu privire la o escaladare a tensiunilor într-o regiune deja pradă mai multor războaie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Imagini hot! / Profesoară de biologie prinsă de elevi că făcea videochat

2 De citit... / Da, oameni buni, asta este o realitate despre care la noi se face o bășcălie prostească...

3 Hopa! Vine greaua pentru Rusia de la „prietenul” Trump?

4 „Începe să se întrevadă cum va arăta sfârșitul războiului”. Soluțiile Ucrainei pentru a învinge Rusia, chiar dacă ar mai pierde teritorii

5 Simona Halep și-a pierdut o treime din avere. Anunțul cutremurător al americanilor. 18 milioane de dolari, duși pe apa sâmbetei