Președintele Republicii Moldova l-a invitat pe Klaus Iohannis la Chișinău

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a discutat luni la telefon cu președintele ales al României, Klaus Iohannis, pe care l-a felicitat cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale și l-a invitat într-o vizită la Chișinău, anunță Administrația Prezidențială a Republicii Moldova, citată de Unimedia.

Nicolae Timofti și-a exprimat încrederea că relațiile de prietenie și de bună înțelegere dintre Republica Moldova și România, care au cunoscut o ascensiune puternică în ultimii ani, vor continua să se dezvolte cu aceeași intensitate, în beneficiul cetățenilor ambelor țări.

Nicolae Timofti s-a declarat convins că, în timpul mandatului președintelui Klaus Iohannis, România va înregistra succese pe calea consolidării statului de drept, va deveni mai puternică și mai prosperă.

Președintele Nicolae Timofti l-a invitat pe președintele ales al României, Klaus Iohannis, să efectueze în viitorul apropiat o vizită la Chișinău, invitație pe care Klaus Iohannis a acceptat-o, potrivit sursei citate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 De citit acest material despre vortexul polar

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri