Putin l-a vizitat pe Berlusconi

Putin l-a vizitat pe Berlusconi

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a vizitat în cursul nopţii de joi spre vineri pe fostul premier italian aflat în dizgraţie Silvio Berlusconi, celebru pentru petrecerile sale bunga-bunga, în timpul vizitei la Milano.

Putin a plecat de la locuinţa fostului premier, condamnat pentru evaziune fiscală, la ora locală 3.45 (4.45, ora României), a confirmat Kremlinul, relatează BBC News online .

Cei doi au întreţinut o relaţie personală pe când Berlusconi se afla la putere.

Putin, în vârstă de 62 de ani, a provocat deja nemulţumire, după ce a absentat la o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel, joi, în prima zi a Summitului ASEM (Dialogul Asia-Europa).

Preşedintele rus s-a întâlnit cu Berlusconi "cu permisiunea specială" a autorităţilor judiciare, a scris jurnalistul italian Gerardo Pelosi într-un mesaj postat pe Twitter.

"După încheierea evenimentelor oficiale, Putin s-a întâlnit cu vechiul său prieten Berlusconi", a confirmat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului.

În pofida programului prelungit din timpul nopţii, Putin a reluat discuţiile cu Merkel vineri dimineaţa, la ora locală 8.00 (9.00, ora României).

Berlusconi, în vârstă de 78 de ani, ispăşeşte o pedeapsă de un an de muncă în folos general la un centru de îngrijiri de lângă Milano, după ce a fost condamnat anul trecut pentru fraudă fiscală şi dat afară din Senat.

O curte de apel i-a anulat o condamnare într-un caz separat, în care a fost acuzat că a întreţinut relaţii sexuale contracost cu o minoră. Curtea şi-a motivat decizia joi, argumentând că nu există suficiente probe care să arate că Berlusconi ar fi ştiut că minora Karima El-Mahroug avea sub 18 ani la momentul faptelor.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”